In memoriam profesorul universitar Aleksandr Korovin - 115 ani de la naștere
- 536 просмотров
Fără trecut nu ar exista prezent, motiv pentru care este atât de important să ne amintim și să comemorăm personalitățile care au pus temelia Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (actualmente - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova). Numele acestora reprezintă istoria de azi a Almei Mater, ce trebuie păstrată ca pe o relicvă instituțională și transmisă pentru informare și recunoștință urmașilor - noilor generații, astfel creând un reper durabil în timp.
Unul dintre numele de vază care se regăsește în arhiva de aur a universității noastre este al profesorului Aleksandr Korovin, doctor habilitat în științe medicale, medic terapeut, care timp de 34 de ani a activat la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC) și a condus Catedra de propedeutică a bolilor interne timp de 30 de ani. Astăzi, 1 februarie, marcăm 115 ani de la nașterea distinsului profesor.
Aleksandr Korovin face parte din cea de-a doua generație de cadre ştiinţifico-didactice, care au contribuit esenţial la fondarea şi dezvoltarea învățământului superior medical și a şcolilor ştiinţifice medicale autohtone, de rând cu asemenea somități precum: Vasilii Kuprianov, Nikolai Starostenko, Nikolai Gladîrevski, Andrei Zorchin, Eli Naum Şleahov, Vasile Procopişin și alții.
S-a născut la 1 februarie 1906, în orașul Vologda, Federația Rusă. Studiile superioare le-a efectuat la Primul Institut de Stat de Medicină „I.P. Pavlov” din orașul Leningrad.
În anul 1950, prin ordinul ministrului Sănătății al URSS, a fost transferat la Chișinău, unde a preluat funcția de șef al Catedrei de propedeutică a bolilor interne (actualmente - Disciplina de medicină internă-semiologie, Departamentul Medicină Internă). A condus catedra în perioada 1950-1981, contribuind la formarea viitorilor medici calificați prin aplicarea metodelor clinice şi paraclinice de examinare a pacientului în Clinica de boli interne, precum și a metodelor de depistare a maladiilor şi de argumentare a diagnosticului clinic. Sub conducerea Domniei Sale, membrii catedrei au susținut un număr impunător de teze de doctor în științe medicale și au publicat peste 50 de lucrări științifice, iar dotarea tehnico-materială a subdiviziunii didactice s-a îmbunătățit considerabil. Aleksandr Korovin a contribuit substanțial la educarea cadrelor științifico-didactice și a celor medicale pentru sistemul de sănătate, personal a ghidat pregătirea a 18 secundari clinici.
Lucrările sale științifice, care abordează, în special, gripa și complicațiile acesteia, sunt de o valoare incontestabilă, palmaresul său cumulând peste 60 de publicații științifice, dintre care 3 monografii, instrucțiuni, articole în ediții periodice și rapoarte la conferințe și simpozioane de profil.
De menționat că, o perioadă îndelungată, profesorul Aleksandr Korovin a deținut funcția de președinte al Comisiei pentru studiul și combaterea gripei și a altor infecții respiratorii, instituită pe lângă Comitetul științific al Ministerului Sănătății al RSSM, a fost membru al prezidiului Secției medicale din cadrul Asociației Republicane „Знание” și al Asociației Științifice a Terapeuților din Moldova, iar pentru aportul în dezvoltarea sistemului național de sănătate s-a învrednicit de titlul Om emerit în știință al RSSM.
S-a stins din viață la 1 ianuarie 1985.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii