Practici de comunicare medicală în diverse contexte lingvistice
- 210 просмотров
Studenţii autohtoni şi străini ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” au participat la o videoconferinţă cu omologii lor din România, în cadrul căreia au abordat tehnici şi bune practici de comunicare medicală în diverse contexte lingvistice şi culturale. Conferinţa a fost organizată de Catedra de limba română şi terminologie medicală și Secția pregătire preuniversitară a USMF “Nicolae Testemiţanu” în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chişinău, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, Universitatea de Vest şi Centrul Cultural Româno-Arab din Timişoara.
Argentina Chiriac, şef catedră Limba română şi terminologie medicală, a menţionat că scopul acţiunii este de a “dezvolta competenţe lingvistice într-o altă limbă decât cea maternă privind problemele de sănătate. Necesitatea realizării unor astfel de acţiuni reiese din faptul că interesul cetăţenilor altor state creşte pentru a studia o limba străină, inclusiv româna”. Astfel, acest program ar trebui să contribuie la facilitarea dialogului şi omiterea barierelor lingvistice între un eventual pacient emigrant sau studentul străin și medicii autohtoni, a spus Argentina Chiriac.
Marcel Bâlici, reprezentant Secția pregătire preuniversitară a USMF “Nicolae Testemiţanu” a menţionat că acţiunea are loc în contextul proiectului ”Take Care”, care invită studenţii autohtoni şi străini, indiferent de profil, să-şi povestească experienţele de comunicare medicală în contexte internaţionale (ex. pacient autohton într-o ţară străină, student străin la medicină într-un spital din Republica Moldova). Organizatorii au pregătit un set de materiale informative - o carte de cuvinte, modele de dialog, întrebări comune specifice în cadrul unei vizite la medic. Acest material informativ va fi distribuit tuturor doritorilor şi va oferi un suport în comunicarea dintre pacient şi doctor, eventual dacă aceştia nu cunosc o limbă comună de comunicare.
Participanţii la videoconferinţă au prezentat scurte comunicări şi au realizat un dialog interactiv. Viziunile studenţilor vor fi expuse într-o înregistrare video plasată pe pagina EnglishMEDiator: https://www.facebook.com/pages/EnglishMEDiator/181464911930781. Materialele propuse de echipa Proiectului Take Care sunt disponibile pe: www.takecareproject.eu.
[nggallery id=100]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii